Prin reflexodiagnostic se intelege reperarea si interpretarea punctelor sensibile sau dureroase din zonele reflexogene, combinat cu informatiile primite, din dialogul cu pacientul, despre afectiunile si starea generala de sanatate. Prin reflexodiagnostic se poate descoperi o suferinta morfo-functionala a organului corespondent, palpand zona reflexogena a lui, zona bogata in terminatii nervoase si vasculare.

Punctele reflexogene devin dureroase la presiune datorita depunerilor de toxine si dereglarilor energetice si au drept consecinta o proasta circulatie sanguina si nervoasa. Boala se manifesta la presiune ca o impunsatura de cutit sau ca niste boabe de orez sau nisip, dureroase, aflate sub piele. Grimasa aparuta pe faciesul pacientului, sau o exclamatie de durere, reprezinta semne certe ca zona reflexogena este afectata, iar organul de care este legat se afla in suferinta. Durerea este direct proportionala cu gravitatea si vechimea afectiunii organului corespondent.

In reflexodiagnostic, este necesar sa se faca o examinare atenta, deoarece unele puncte reflexe pot fi dureroase si datorita unor afectiuni locale in zonele de testare (bataturi, tumori, traumatisme, malformatii, boli dermatologice etc).
Pentru reflexodiagnostic se folosesc cu precadere zonele reflexogene ale talpilor, cele mai complexe si mai concludente zone de proiectie organica. In cazuri exeptionale de persoane cu membrele inferioare amputate sau lezate grav, se poate folosi si examinarea si palparea zonelor reflexogene ale mainilor.

Cu toate ca palmele prezinta aceleasi zone reflexogene ca si talpile, un reflexodiagnostic pe palme este mai greoi si mai putin precis decat pe talpi.  Datorita faptului ca majoritatea oamenilor petrec mult timp stand in picioare, mergand sau stand pe scaun, toxinele din organism au tendinte de a cobori spre zonele inferioare ale corpului, localizandu-se in punctele reflexogene din talpi, puncte corespondente organelor aflate in suferinta. Reflexodiagnosticul cere, deci, un studiu amanuntit, experienta, sensibilitate deosebita si nu in ultimul rand, solide cunostinte anatomice si patologice.

Foarte important in reflexodiagnostic este si dialogul preliminar cu pacientul. De cele mai multe ori acesta isi cunoaste vechile afectiuni, a consultat si alti  medici, a urmat tratamente diverse si informatiile pe care le putem obtine de la el sunt foarte pretioase pentru determinarea starii sale de sanatate si afectiunilor potentiale care urmeaza a fi tratate.

Reflexoterapeutul nu trebuie sa se substituie total medicului clasicist, care de cele mai multe ori a tratat pacientul ani de zile, ci trebuie sa fie constient ca el practica alte metode de tratament (nemedicamentoase), care pot avea efecte favorabile acolo unde medicina clasica a esuat.